Antonescu bate palma cu PDL și rupe alianțele cu PSD în județe: Polexe își face bagajul de la conducerea CJ Argeș

Publicat: 29 Mai 2014

crin-blagaVasile Blaga și Crin Antonescu au pornit negocierile pentru a doua Alianța DA. A fost stabilit să aibă un candidat unic la prezidențiale, care va fi cel mai bine cotat în sondaje.
S-a discutat și despre posibilitatea unei fuziuni între cele două partide, probabil după prezidențiale, desigur, dacă va câștiga candidatul lor. Ioan Ghișe susține că acest pact înseamnă că Antonescu va reuși acum ceea ce a încercat Băsescu prin formarea PLD:

desființarea PNL.
În timp ce Ion Popa și Elie Zisu își beau berile pe strada de pițipoance și pițiponci din centrul istoric al Bucureștiului, Constantin Polexe își ia la revedere de la funcția de vicepreședinte al CJ Argeș și, deși face vizite la PNL Argeș, își face cruce cu limba pe cerul gurii ca tabăra anti-băsistă să reușească eliminarea cuplului Antonescu- Iohannis și impunerea unei noi conduceri. Polexe mai apucă să mai ia indemnizația la CJ cel mult luna care vine. Dacă la sfârșitul lui iunie, atunci când este stabilit Congresul PNL extraordinar, va fi ales Iohannis președinte, iar echipa lui Antonescu rămâne pe baricade, în iulie Polexe va pierde biroul de la etajul patru. Nici Florin Tecău și nici alți pesediști deocamdată nu răbufnesc, așteptând să se clarifice apele în PNL. Or, Crin Antonescu tocmai a anunțat că va rupe alianțele și în teritoriu cu PSD în încercarea de a face majorități cu PDL.
Or, PSD nu poate accepta așa ceva. Ca atare, va porni războiul, nu doar la CJ Argeș, ci și în consiliile locale. În plus, loviturile pe care Antonescu și cei care îl susțin, le dă direct în plex liberalilor nu se opresc aici. Directorii liberali vor zbura și ei de pe funcții, iar aceia sunt oamenii importanți, care sprijină financiar partidul, care au influență asupra oamenilor. Și, culmea, cei mai mulți cât se poate de mulțumiți, în contextul produs de ieșirea PNL din USL și de la guvernare, de comportamentul PSD. Poate cu excepția lui Lulu Vasilescu, marele expert în agricultură.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar