Florin Tecău: “Ne vom zbate să facem cât mai multe proiecte şi să atragem fonduri externe, căci aceasta este şansa de dezvoltare a judeţului”.

Publicat: 04 Iunie 2014

tecau1Îmi propun ca în acest mandat să aduc bani europeni în casa Argeşului.”, a declarat Florin Tecău. În acest sens a fost elaborată şi o strategie de dezvoltare pentru perioada 2014-2020, iar valoarea totală a proiectelor incluse în aceasta se ridică la peste 4

miliarde euro.

O prioritate este aceea a dezvoltării infrastructurii rutiere. Este nevoie de eforturi ca autostrada spre Sibiu să fie realizată într-un timp cât mai scurt, iar drumurile naţionale şi judeţene importante să fie reparate. Reindustrializarea este o altă miză importantă: ne-au pierit multe fabrici, ar fi păcat să mai dispară şi din cele care sunt; tocmai de aceea trebuie găsite soluţii pentru relansarea platformei petrochimice Arpechim şi pentru crearea unui parc industrial care să atragă investitori. 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar