Ion Georgescu:"Am votat pentru un președinte care să-i unească pe românii din ţară şi străinătate, pentru continuarea proiectelor pe care le avem în Argeş şi în oraşul Mioveni"

Publicat: 16 Noiembrie 2014

georgescu-votPrimarul orașului Mioveni și-a exprimat votul pentru alegerea Președintelui României la ora 13.00.Alături de soție , fiică şi prietenul acesteia, Ion Georgescu a ajuns la secția de votare nr.157 ,unde este arondat.

După introducerea buletinului de vot în urnă, acesta le-a urat celor din secție să aibă parte de o prezenţă masivă la vot, lipsită de incidente nedorite.


Primarul Ion Georgescu a declarat la ieșirea de la urne că :" Am votat pentru un președinte care să-i unească pe românii din ţară şi străinătate, pentru continuarea proiectelor pe care le avem în Argeş şi în oraşul Mioveni".
În încheiere,Ion Georgescu a îndemnat argeşenii să iasă la vot: "Argeşenii au demonstrat că sunt oameni responsabili, uniți, care știu ce vor pentru viitorul lor. Îi îndemn să vină la vot pe 16 noiembrie, pentru că nu ne este indiferent cine ne va conduce în următorii cinci ani.
Îi aștept la vot pe locuitorii oraşului Mioveni.Trebuie să ieșim în număr cât mai mare, şi să contribuim cu toţii la o Românie Unită",a declarat primarul oraşului Mioveni.

 

 

 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar