ION POPA VA DEMISIONA DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL PNL ARGEŞ

Publicat: 13 Decembrie 2016

POPA-IANI-PNL"Îmi asum în totalitate eşecul la aceste alegeri şi demisionez din funcţia de preşedinte al PNL Argeş. Vreau să le mulţumesc echipei de campanie şi tuturor

liberalilor din judeţ pentru munca depusă în această perioadă şi în celelalte campanii electorale parcurse împreună şi care nu au fost puţine. Cei şapte ani cât am fost preşedinte al filialei Argeş a Partidului Naţional Liberal au fost plini de provocări, cu bune, cu rele, cu multe greutăţi şi, alături de colegii liberali, ne-am bucurat, ne-am întristat, am câştigat şi am pierdut.

Sunt convins că va fi aleasă o nouă echipă de conducere în PNL Argeş care va fi cel puţin la fel de implicată în problemele judeţului şi, evident, foarte motivată să obţină rezultate bune la următoarele bătălii politice. Sunt membru PNL, partidul care a scris istoria României moderne, şi voi rămâne fidel principiilor şi valorilor liberale.", a scris Ion Popa pe pagina lui de Facebook.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar