Partid cu acte în regulă

Publicat: 04 Aprilie 2015

plr-argesNumele partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, a devenit oficial Partidul Liberal Reformator. Deși a fost creat, prin decizie politică, încă dinainte de alegerile prezidențiale, în acte partidul nu a fost până acum oficial pentru că niciun partid nu poate participa la alegeri dacă

nu este înregistrat în Registrul Partidelor Politice cu cel puțin 6 luni înainte de alegeri. A fost și motivul pentru care Tăriceanu a candidat din postura de independent.

A urmat apoi o cale lungă, din cauza a numeroase contestații depuse în instanță, ultima fiind legată de siglă. Recent însă, instanța a respins și această obiecție, astfel că de săptămâna viitoare, PLR va deveni cu acte în regulă și înscris în Registrul Partidelor Politice.
"Pe 30 martie, instanța a respins toate obiecțiile depuse și a validat hotărârea Adunării Generale care statuase în Congresul Național schimbare numelui partidului, a siglei și a statutului. Hotărârea nu este definitivă, dar luni se termină perioada de contestații. Dovedim că liberalismul rămâne în picioare și este susținut oficial și prin nume. Am convingerea, având în vedere comportamentul celor care se mai numesc PNL, că suntem singurii care reprezintă liberalismul în România. Nu cred că unii care au trecut la populari, mai sunt liberali. În plus, ce partid PNL te poți numi când ai în el oameni care au retrocedat ilegal averea Brătienilor? Eu știu că așa îi cheamă, dar nu mai sunt liberali", a afirmat Daniel Crișan, președintele PLR Argeș.

Interesant este că, deși s-au luptat în intanță luni de zile pentru a obține acest nume, PLR ar putea să și-l schimbe în scurt timp, pentru că se poartă deja trative pentru fuziunea cu PC. Și, dacă oamenii lui Tăriceanu nu vor să renunțe sub nicio formă la titulatura de liberal din numele partidului, o anumită modificare tot este foarte posibil să se facă.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar