Proiectul privind finanţarea partidelor politice iniţiat de Mircea Drăghici, în dezbaterea plenului

Publicat: 05 Martie 2015

mircea-draghici-cjProiectul privind finanţarea partidelor politice iniţiat de deputatul de Argeș Mircea Drăghici a fost adoptat în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, elaborarea propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale
Astăzi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor

electorale, iniţiată de Chestorul Camerei Deputaţilor, Mircea Drăghici, a fost dezbătută şi adoptată de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, elaborarea propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, urmând ca, în perioada următoare, să fie supusă dezbaterii şi adoptării în plenul Camerei Deputaţilor.
După finalizarea procedurilor în Parlament, sperăm că vom îmbunătăţi substanţial cadrul legislativ prin reducerea cheltuielilor în exces în campaniile electorale, descurajarea corupţiei, interzicerea distribuirii de bunuri cu însemne electorale: pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi, etc. Se creează condiţiile pentru dezbateri reale în perioadele electorale. Accentul se va pune pe informarea cu privire la candidaţi şi la programele politice ale acestora, a afirmat Mircea Drăghici.
De subliniat că proiectul inițiat de chestorul Camerei Deputaților Mircea Drăghici și de ministrul Energiei Andrei Gerea a suferit, în comisia de cod electoral, o serie de modificări, inclusiv posibilitatea împrumutului în bani.

Astfel, sursele de finanţare a activităţii unui partid politic devin:
a) cotizaţii ale membrilor de partid
b) donaţii, legate şi alte liberalităţi
c) venituri provenite din activităţi proprii, conform alin.12
d) subvenţii de la bugetul de stat
e) Împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice

Prevederi suplimentare:

- Partidele politice pot contracta împrumuturi în bani numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare-primire, în contract prevazându-se modul şi termenul de restituire al acestora.
- Împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de baza minime brute pe ţară se supun condiţiilor de publicitate
- Acordarea de împrumuturi de către partidele politice alianţelor politice sau electorale şi candidaţilor independent către persoanele fizice este interzisă.
- Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic într-un an fiscal nu poate depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.
- Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite primite de la o persoană fizică nu pot depăşi 200 de salarii de baza minime brute pe ţară
- Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite primite de la o persoană juridică nu pot depăşi 500 de salarii de baza minime brute pe ţară

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar