Adrian Bughiu a tras linie peste anul 2013

Publicat: 09 Decembrie 2013

 

„A fost un an în care am realizat aproape tot ceea ce ne-am propus”

Adrian Bughiu, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş este mulţumit de felul în care au mers lucrurile în acest an 2013 şi spune că în mare parte, toate obiectivele au fost duse la bun sfârşit. „Am reuşit câteva lucruri importante în acest an şi date fiind datele din punct de vedere financiar cred că am reuşit mai mult decât puteam spera în această perioadă. A fost un an în care am realizat cam tot ceea ce ne-am propus, ceea ce reprezintă pentru noi un mare motiv de satisfacţie. Cred că am reuşit să ducem la bun sfârşit anumite lucruri pe care ni le-am propus şi în plus, am reuşit să organizăm două competiţii internaţionale foarte importante în Sala Sporturilor. Acest lucru reprezintă un foarte mare motiv de satisfacţie pentru noi şi ne face să sperăm că şi de acum înainte o să putem să îndeplinim ceea ce ne propunem să facem. Repet, dacă şinem cont de anumite lucruri, cred că a fost un an foarte bun pentru noi”, a declarat Adrian Bughiu.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar