Ambii antrenori au criticat arbitrajul

Publicat: 14 Martie 2015

arbitru-cs-mioveniPartida de la Mioveni a fost arbitrată de către Cristian Georgescu, un arbitru din Bucureşti. Acesta a acordat două cartonaşe roşii celor de la Caransebeş, dar l-a trimis în tribune şi pe antrenorul oaspeţilor, Alin Artimon. La finalul jocului ambii

antrenori au pus tunurile pe arbitraj, fiind de părere că acesta a comis erori grave, greşeli ce ar fi putut să schimbe soarta meciului.
Claudiu Niculescu: „Pe acest arbitru nu lam mai văzut până acum. Eu sunt de părere că a făcut greşei şi în favoarea noastră, dar şi în favoarea lor. Euzic că am avut trei lovituri de la 11 metri, prima chiar în primul minut la un henţ în careu. Am avut una clară în repriza a doua, atunci când nu cred că poate să existe dubii cu privire la respectvia fază. Numai că nu sunt eu în măsură să dau notă arbitrului sau să mai spun ceva despre felul în care a condus meciul."
Alin Artimon: „Eu am fost eliminat la prima mea greşeală din acest meci. Este o greşeală care mă va costa o sumă de bani pe care o câştig în două luni, dar nu am ce să mai fac. Eu zic că a fost un arbitraj cu greşeli. Spre exemplu, eu cred că dacă loveşti mingea în careul de pedeapsă, se cam dă lovitură de la 11 metri. Era jucătorul Mioveniului pe la 11 metri de poarta lui şi cred că se dă penalty dacă loveşte mingea cu mâna, dar poate mă înşel eu."

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar