Au încheiat cu bine competiţia de la Bucureşti

Publicat: 07 Iulie 2014

 

Sportivii de la CSM Piteşti au venit acasă cu 19 medalii

Duminică s-a încheiat o nouă ediţie a Campionatului Naţional de înot rezervat juniorilor şi seniorilor. Sportivii de la CSM Piteşti au venit acasă cu 19 medalii, aceştia reuşind să se apropie de obiectivul fixat înaintea începerii competiţiei şi anume cucerirea a 20 de medalii. Cu siguranţă că obiectivul ar fi fost îndeplinit numai că argeşenii nu au avut nicio ştafetă în concurs, fapt ce a făcut diferenţa până la urmă. Argeşenii au cucerit 19 medalii, şapte dintre acestea fiind obţinute la nivelul seniorilor. Dintre acestea, cinci au fost de aur şi celelalte două medalii au fost de argint. La nivelul juniorilor au mai venit 12 medalii şi anume nouă de aur şi trei de argint. Aşa cum se poate remarca, piteştenii nu au obţinut nicio medalie de bronz la această competiţie. Cele mai importante rezultate au fost obţinute de Bogdan Scarlat, Robert Glinţă, Bianca Răduţă şi Eduard Barbu.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar