Momentul calculelor pentru echipa noastră

Publicat: 12 Decembrie 2013

 

Meciul orgoliilor la Novi Sad

Echipa României va juca astăzi cel mai greu meci din faza grupelor la actuala ediţie a Campionatului Mondial, urmând să se dueleze cu echipa naţională a Ungariei. Jocul va fi unul foarte complicat, mai ales că pe umerii noştri apasă o presiune foarte mare în aceste momente, dat fiind faptul că o eventuală înfrângere cu naţionala din ţara vecină ar face ca echipa noastră să joace în optimi, cel mai probabil cu echipa Spaniei. Unguroaicele au strâns şase puncte în trei partide, numai că singurul meci greu a fost cu Cehia, meci câştigat la opt goluri. Numai că duelul cu Tunisia a fost cel care a fost mai complicat din punct de vedere al evoluţiei scorului, iar echipa lui Gorbitz s-a impus la numai două goluri. Dacă România va pierde meciul de astăzi, atunci va disputa cu naţionala Cehiei meciul decisiv pentru locul 3 în clasament. În eventualitatea unei înfrângeri şi la acel duel, atunci echipa noastră va ajunge să joace cu formaţia Norvegiei duelul din optimi, ceea ce ar reprezenta fără doar şi poate un duel foarte complicat pentru echipa noastră.

Share
 

Primul joc greu, prima înfrângere

Publicat: 12 Decembrie 2013

 

România a pierdut cu Germania

Echipa naţională de handbal feminin a României a disputat marţi seara primul joc cu adevărat important din cadrul grupei D a Campionatului Mondial din Serbia. Fetele lui Gheorghe Tadici au înfruntat echipa naţională a Germaniei, într-o partidă foarte importantă în tentativa formaţiei noastre de a termina grupa pe unul dintre primele două locuri. Numai că lucrurule nu au mers deloc bine pentru echipa noastră, mai ales după pauză. Primul act al meciului a fost unul cu oscilaţii pentru echipa noastră. Fetele noastre au comis foarte multe greşeli şi nu au reuşit să ducă un ritm foarte bun al partidei. Cu toate acestea cu un avantaj de un singur gol au intrat la vestiare jucătoarele adverse şi anume 13 – 12. În debutul actului secund tot nemţoaicele au fost acelea ce au presat mai mult şi au reuşit să se desprindă pe tabela de marcaj ajungând la un moment dat chiar şi la un avantaj de şase goluri, scor 20 – 14. Fetele noastre au avut puterea să mai echilibreze jocul, numai că la final nu au făcut altceva decât să limiteze proporţiile dezastrului. România a pierdut cu scorul de 26 – 23 şi misiunea fetelor noastre de acum înainte este una foarte complicată.

Share
 

Al doilea meci arbitrat în Serbia

Publicat: 12 Decembrie 2013

 

Diana Florescu a condus duelul Asiei

Arbitra din Topoloveni, Diana Carmen Florescu a arbitrat marţi seara al doilea joc în cadrul turneului final al Campionatului Mondial de handbal feminin, competiţie ce are loc în această perioadă în Serbia. Turneul din ţara vecină i-a adus al doilea joc argeşencei, împreună cu Ana-Maria Duţă. Cele două au oficiat la centru jocul dintre formaţiile Chinei şi Japoniei, duel ce a contat pentru grupa B a competiţiei. Niponele au reuşit să se impună la o diferenţă de şase goluri, scor 33 – 27. Acesta a fost al doilea meci pe care cele două l-au condus la actuala ediţie a Campionatului Mondial de handbal feminin. Prima dintre partide a fost de asemenea o confruntare din cadrul grupei B. Ne referim aici la jocul dintre formaţiile naţionale ale Braziliei şi Algeriei.

Share
 

O nouă competiţie pentru piteşteni

Publicat: 12 Decembrie 2013

 

HC Argeş va participa în Cupa României

Echipa de handbal masculin din oraşul nostru s-a înscris într-o a doua competiţie şi anume Cupa României. Până în acest an această întrecere era rezervată doar echipelor din prima ligă şi acolo participau numai primele opt de la finalul sezonului. Iată că în această ediţie regulamentul a fost schimbat şi acolo vor participa şi echipele din liga secundă. Una dintre formaţiile ce s-au înscris pentru această competiţie este şi HC Argeş. Piteştenii vor afla pe data de 17 decembrie, mai precis marţi, împotriva cărei echipe vor susţine jocul din primul tur. Acest joc din primul tur al competiţiei se va disputa în dublă manşă, ambele confruntări urmând să fie programate anul viitor. Manşa tur a disputei va avea loc pe data de 16 ianuarie, urmând ca trei zile mai târziu să fie programat şi jocul retur dintre cele două formaţii. În această fază a competiţiei, argeşenii vor evolua împotriva unei formaţii din eşalonul secund valoric al handbalului masculin din România.

Share
 

Secţia care i-a acaparat atenţia

Publicat: 12 Decembrie 2013

 

Adrian Bughiu laudă judoka argeşeni

Adrian Bughiu a avut cuvinte de laudă pentru sportivii argeşeni, acesta fiind mulţumit de rezultatele pe care aceştia le-au obţinut în anul 2013. Acesta a precizat că argeşenii au avut parte de un an foarte bun şi că au reuşit să obţină rezultate extrem de importante. Directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş a declarat că acesta a fost un an de zile mari şi că sunt mulţi sportivi de lăudat. Numai că este o secţie de la CSM Piteşti care i-a atras atenţia în mod deosebit. „Pentru mine sportivii secţiei de judo sunt nişte oameni extrem de valoroşi. Aceştia demonstrează faptul că sunt pregătiţi de adevăraţi profesionişti la fiecare competiţie la care participă la nivel naţional. De asemenea, la nivel internaţional reuşesc să facă nişte rezultate demne de toată lauda. Numai că se observă faptul că ar mai trebui să participe la asemenea competiţii de nivel internaţional pentru că aşa pot progresa în ceea ce fac şi să obţină rezultate foarte bune. Sunt sportivi de care trebuie să avem grijă şi să le asigurăm cele mai bune condiţii”, a declarat Adrian Bughiu.

Share
 

Iuliu Berca aşteaptă o competiţie de zile mari pentru argeşeni

Publicat: 12 Decembrie 2013

 

„Obiectivul nostru este acela de a obţine 20 de medalii”

Competiţia de înot de la Piteşti este una aşteptată cu un real interes de către sportivii secţiei de la clubul din Ştrand. Argeşenii speră să obţină un număr cât mai mare de medalii şi să poată termina anul cu un rezultat pozitiv. Iuliu Berca este convins că această competiţie va aduce cel puţin 20 de medalii pentru sportivii secţiei. „Obiectivul nostru este acela de a obţine 20 de medalii la această competiţie, dar sunt convins că putem obţine mai multe la finalul întrecerii. Avem sportivi foarte valoroşi care pot face o competiţie foarte bună şi să obţină un rezultat pe care îl aşteptăm cu toţii la finalul competiţiie. Sunt motive să sperăm la un rezultat foarte bun la finalul competiţiei dinoraşul nostru”, a declarat Iuliu Berca, antrenorul coordonator al secţiei de înot de la CSM Piteşti.

Share
 
Joomla SEF URLs by Artio

BLOC-NOU-MIOVENI

Citeşte şi...

Curs valutar