Debut de gală

Publicat: 29 Ianuarie 2014

 

Bogdan Sorescu a fost arbitru la jocul campioanei europene

Bogdan Sorescu a bifat ieri primul joc arbitrat la Europeanul de fotbal în sală. Ne referim aici la jocul dintre echipele Spaniei şi Croaţiei, primul duel din cadrul Grupei D a turneului final. Spania este nimeni alta decât actuala campioană europeană şi naţionala ce a reuşit să se impună în şase din precedentele opt ediţii ale acestei competiţii. Piteşteanul a fost al treilea arbitru la acest joc, confruntarea desfăşurându-se după închiderea ediţiei noastre. Mai trebuie amintit faptul că argeşeanul este la al treilea turneu final continental la care este prezent, după ediţiile din 2010 şi 2012 din Ungaria şi Croaţia.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar