Fără punct după două etape

Publicat: 07 Septembrie 2014

 

SCM Piteşti a cedat pe teren propriu

SCM Piteşti – CS Ştefăneşti 1 – 3 (0 – 2)

SCM Piteşti a cedat vineri, pe teren propriu, în disputa cu cei de la CS Ştefăneşti. Argeşenii veneau cu un moral foarte prost după eşecul de la Roşiori şi nici confruntarea de vineri nu a început sub cele mai bune auspicii. Iancu a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 14 al jocului, pentru ca în minutul 20, cei din Ştefăneşti să conducă deja cu scorul de 2 – 0. Gheorghe a majorat avantajul echipei oaspete, iar argeşenii erau într-o misiune imposibilă. Actul secund a adus şi o tresărie de orgoliu a echipei lui Adrian Dulcea. Dalu a marcat în minutul 56 şi din acel moment argeşenii mai sperau la o revenire pe tabela de marcaj. Numai că nu a fost cazul, iar în finalul partidei oaspeţii au făcut 3 – 1. Nicolae a marcat în minutul 90 şi echipa din Ştefăneşti s-a impus cu 3 – 1. SCM Piteşti a rămas fără punct după două etape şi are un golaveraj 1 – 7.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar