FCM Baia Mare – CS Mioveni 1 – 0 (1 – 0)

Publicat: 23 Martie 2016

cs-mioveni-baia-mareCS Mioveni a ajuns la a doua înfrângere consecutivă în campionat. Argeşenii aveau un singur eşec în 13 meciuri cu Marius Stoica pe banca tehnică, numai că ultimele două meciuri, argeşenii au cedat de fiecare dată şi au ajuns să tremure foarte serios pentru un loc în

play-off. Argeşenii depind acum foarte serios de jocul rezultatelor pentru a îşi îndeplini obiectivul şi anume acela de a fi în primele şase la finalul stagiunii. Meciul de ieri a fost unul de luptă, ecuaţai echipei învingătoare fiind rezilvată după numai 14 minute scurse de la începutul partidei. Sârbu a fost omul ce a deschis scorul cu un şut plasat din interiorul careului. Argeşenii au încercat să revină în meci, iar Ayza a fost aproape de golul egalizator la puţin timp după ce gazdele au reuşit deschiderea scorului. Gazdele se puteau desprinde la un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj, numai că portatul Popescu a avut o intervenţie de zile mari. Actul secund a fost unul de uzură, argeşenii nereuşind să pună în real pericol poarta adversă şi galben-verzii vor tremura serios pentru un loc în primele şase la finalul campionatului.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar