Meci complicat pentru echipa lui Enache

Publicat: 22 Septembrie 2014

 

Astra a tremurat pentru victoria cu Pandurii

Astra a reuşit să se impună în meciul jucat acasă cu Pandurii Târgu Jiu. Gorjenii au condus cu 1 – 0, dar au rămas cu un om în minus în minutul 22 al meciului. Numai că tot formaţia din Târgu Jiu a reuşit să domine meciul şi a reuşit contraperformanşa de a trimite de trei ori mingea în bară în doar un sfert de oră. Fotbalul nu este tot timpul cel mai coresc sport, iar cei de la Astra au reuşit să revină în meci şi au marcat de două ori în actul secund, ultima dată chiar în minutul 89. Trebuie spus că Enache a fost înlocuit la pauză de către Chiţu, fiind pentru al doilea meci consecutiv când argeşeanul este înlocuit tot de către Chiţu, primul astfel de episod derulându-se la jocul cu Dinamo Zagreb.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar