Ovidiu Stângă a fost de părere că victoria echipei sale a fost una perfect meritată

Publicat: 10 Noiembrie 2013

„Am dominat categoric acest meci”

Antrenorul principal al echipei CS U Craiova, Ovidiu Stângă a precizat că jocul de sâmbătă a fost unul controlat de echipa sa, iar succes a fost unul perfect meritat. Acesta a mai precizat că formaţia sa mai putea marca un gol sau două în acest joc, dar până la urmă a fost mulţumit de faptul că jocul s-a încheiat cu victoria trupei sale. „Din punctul meu de vedere a fost o victorie meritată, chiar dacă echipa din Mioveni a pus pe alocuri presiune pe noi. Cred că puteam să marcăm mai multe goluri, dar la fotbal aşa este frumos, când meciul e mai echilibrat, pentru că marcând mai mult, partida ar fi devenit mai relaxată. Este dureros faptul că de la meci la meci pierdem jucători datorită accidentărilor Este pozitiv faptul că sunt foarte multe echipe implicate în bătălia pentru play-off, de la locul 8 în sus. Este o serie echilibrată, sunt surprize etapă de etapă, ceea ce este frumos. Obiectivul nostru rămâne promovarea”, a declarat Ovidiu Stângă.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar