România a răpus Tunisia

Publicat: 08 Decembrie 2013

 

 

România – Tunisia 27 – 17 (15 – 8)

Echipa naţională de handbal feminin a României a reuşit să obţină sâmbătă seara un prim succes în actuala ediţie a Campionatului Mondial din Serbia. Echipa ţării noastre a disputat primul joc al competiţiei împotriva echipei Tunisiei. Partida se anunţa foarte dificilă, asta chiar dacă există o diferenţă de valoare între cele două echipe. Numai că echipa noastră câştigase la o diferenţă de numai două goluri ultimul meci direct dintre cele două echipe, acesta având loc la ultima ediţie a Campionatului Mondial din urmă cu doi ani. Numai că sâmbătă seara nu au mai fost deloc emoţii pentru echipa noastră. România a controlat partida din primul minut şi la un moment dat formaţia noastră conducea chiar şi la o diferenţă de şapte goluri, scor 10 – 3. La pauză avantajul echipei noastre a fost de şapte goluri, scor 15 – 8. În actul secund, echipa noastră a mai liniştit ritmul jocului, dar chiar şi aşa a venit o victorie la 10 goluri diferenţă, scor 27 – 17. Cu acest succes, echipa României se află pe locul doi în această serie la finalul primei runde din grupa D.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar