Victor Neagu ştie de ce echipa a avut o repriză mai slabă în runda inaugurală

Publicat: 02 Octombrie 2014

 

„Avem o echipă lipsită de experienţă la acest nivel”

Victor Neagu, antrenorul principal al celor de la SCM Universitatea Piteşti a vorbit despre jocul din runda inaugurală a campionatului, afirmând că diferenţa s-a făcut din cauza lipsei de experienţă a echipei noastre. „A fost un meci cu două reprize diametral opuse, iar diferenţa s-a făcut din cauza faptului că echipa noastră este una lipsită de experienţă pentru că nu au dus în spate campionate foarte lungi. Noi am înlocuit trei titulare din echipa de anul trecut. Le-a fost frică de meci şi nu am reuşit să le mobilizăm la capacitatea maximă şi am început foarte prost. Am început să jucăm de la 4 – 0, dar am terminat prima repriză cu 19 – 9. A fost o diferenţă pe care o puteam remonta, dar am mai făcut două sau trei greşeli care au fost inerente. Noi nu am pierdut din cauza arbitrului şi trebuie să recunoaştem că nu trebuie să găsim un motiv pentur înfrângerea noastră în prestaţia arbiotrilor şi trebuie să recunoaştem că am jucat prost în prima repriză”, a declarat Victor Neagu, antrenorul principal al echipei SCM Universitatea Piteşti.

Vrea un debut cu victorie în faţa proprilor fani

Duminică va urma un meci cu CSM Bistriţa, iar Victor Neagu afirmă că îşi doreşte foarte mult un succes la acest duel, asta pentru că ar da un moral foarte bun echipei: „Avem un meci foarte greu, vom întâlni o echipă cu tradiţie în handbalul românesc, este o echipă omogenă, dar trebuie să facem un joc bun şi să ne impunem. O victorie ne mai dă un pic de aripi, un pic de energie şi de moral pentru continuarea competiţiei”, a declarat Victor Neagu.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar