Victorie în condiţii grele pentru argeşeni

Publicat: 03 Decembrie 2013

 

SCM Piteşti a încheiat anul 2013 cu o victorie cu scorul de 4 – 0 pe terenul celor de la Avântul Reghin. Paritda ce a avut loc vineri după-amiaza nu s-a disputat chiar în cele mai lejere condiţii pentru elevii lui Iulian Crivac, aceştia fiind nevoiţi să facă faţă unui joc disputat în condiţii complicate. Terenul din Reghin a fost acoperit vineri dimineaţa cu un strat important de zăpadă, asta după ce cu o seară înainte nu existau probleme din punct de vedere al suprafeţei de joc. Numai că în pofida acestor probleme, argeşenii au reuşit să facă un joc foarte bun şi s-au impus la o diferenţă de patru goluri, reuţind să termine anul pe primul loc, la egalitate cu echipa din Târgovişte.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar