Vremea rea i-a afectat până şi pe handbalişti

Publicat: 27 Ianuarie 2014

 

Meciul cu Sighişoara nu s-a mai disputat

HC Argeş ar fi urmat să joace împotriva echipei din Sighişoara primul joc din acest retur de campionat. Numai că meciul dintre cele două formaţii nu a mai avut loc din cauza faptului că jucătorii echipei din Sighişoara au fost întorşi din drum. Aceştia au ajuns pe Dealul Negru, numai că de acolo poliţiştii nu le-au mai permis să meargă mai departe, fiind avertizaţi de riscul de a rămâne blocaţi pe traseu. În acest sens jucătorii oaspeţilor au făcut cale întoarsă şi meciul ce ar fi trebuit să se desfăşoare sâmbătă cu începere de la ora 16:00 nu a mai avut loc. Pentru piteşteni, primul meci oficial în acest retur se va desfăşura până la urmă joi, pe terenul celor de la Făgăraş. Meciul de anul trecut este unul de tristă amintire pentru piteşteni, aceştia câştigând pe teren jocul de la Făgăraş, dar fiind învinşi ulterior, în urma unei decizii la comisiile Federaţiei.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar