26 DE ANI DE PRIETENIE DINTRE MIOVENI ŞI GRAND-SACONNEX-ELVEŢIA

Publicat: 11 Iulie 2016

qwqwqwqAnul acesta se împlinesc 26 de ani de prietenie dintre oraşul Mioveni şi localitatea Grand-Saconnex-Elveţia.

Săptămâna trecută, primarul oraşului Mioveni,

Ion Georgescu, directorul general al S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni,Nicolae Tudose și directorul tehnic al societății, Viorel Ciobanu s-au aflat într-o vizită de lucru în Elveţia.
Oficialii din Mioveni s-au întâlnit cu membrii Cosiliului Administrativ al Primăriei Grand – Saconnex, Jean-Marc Comte, Bertrand Favre şi Laurent Jimaja, precum şi cu preşedintele Asociaţiei Grand-Saconnex, Michel Pomatto.
Această întâlnire a constituit un bun prilej pentru continuarea şi dezvoltarea cooperării bilaterale dintre cele două localităţi.
Partea elveţiană va fi prezentă la Mioveni în luna octombrie,când vor dona şi două maşini de pompieri.
Reamintim că în anul 1990 cartierul Racoviţa s-a înfrăţit cu orașul elveţian Grand-Saconnex, iar primarul de atunci, Gabriel Catillaz a avut o contribuţie importantă la extinderea legăturilor de colaborare între cele două comunități.
Relaţiile de înfrăţire, constând în schimburi culturale între tinerii din Racoviţa şi Grand Saconnex, în stagii de formare şi schimburi de experienţă în domeniul învăţământului şi culturii, au continuat în fiecare an.
De asemenea, au existat şi donaţii importante pentru comunitatea din Racoviţa, cel mai bun exemplu fiind prima reţea de apă din cartier ce a fost realizată de elveţieni.
Pe 22 mai 2002,prin Hotărârea Consilului Local Mioveni nr.44, a fost aprobată înfrăţirea oraşului Mioveni cu oraşul Grand-Saconnex (Elveţia), în vederea stabilirii legăturilor culturale-artistice şi economice.
În următoarea perioadă vă vom informa cu privire la vizita oaspeţilor din Elveţia la Mioveni.

 

 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar