5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru

Publicat: 05 Ianuarie 2017

busuioc-boboteazaAjunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de bobotează şi de ziua Sfântului

Ioan, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Boboteaza, serbată în 6 ianuarie este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos. În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Astăzi, creştinii postesc în aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar