Află ce temperaturi se vor înregistra în acest weekend

Publicat: 27 Februarie 2016

vreme-ploaie-umbrela-oameniSâmbătă, cerul va avea înnorări temporare, va ploua slab pe arii restrânse în sudul ţării şi izolat în celelalte regiuni, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales noaptea, în sudul Banatului şi pe

crestele montane.

Valorile de temperatură, în special din cursul nopţii, se vor situa peste cele obişnuite ale perioadei, astfel că maxima va fi de 8...10 grade, iar minima de 4...5 grade.
Duminică,vremea se va încălzi în toată ţara, astfel că valorile se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice datei, cu maxime ce se vor încadra între 8 şi 18 grade şi minime între 0 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări, mai persistente dimineaţa şi noaptea în regiunile extracarpatice, unde vor fi şi condiţii de ceaţă. Va ploua slab pe arii restrânse în sud-vest şi la munte, iar în rest doar cu totul izolat va burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi la munte.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar