Află cum va fi VREMEA în noaptea de REVELION 2016 şi în prima zi a NOULUI AN

Publicat: 31 Decembrie 2015

termometru-gheatza1De Revelion, în toată ţara va fi ger, cu temperaturi cu câteva grade sub cele normale pentru această perioadă, iar ninsorile îşi vor face apariţia abia în a treia zi a noului an.

În cursul zilei de joi în orele dimineţii local va fi ger în nord şi în centru, iar la amiază temperatura aerului va ajunge

la valori maxime cuprinse între -6 şi 2 grade. Noaptea dintre ani va fi senină în toate regiunile, vântul va sufla moderat în sud-est, iar vremea va fi geroasă în Maramureş, Transilvania, Moldova şi în zonele de deal din Muntenia, Oltenia şi Crişana, astfel că spre dimineaţă se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între -14 şi -5 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la -19 grade. Izolat se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.
Vineri, în prima zi a anului 2016, vremea va fi în continuare rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în nord, nord-est şi centru şi local în restul ţării. Cerul va fi parţial noros ziua în extremitatea estică şi de sud-est, iar noaptea în regiunile sud-vestice, zone unde doar izolat va fulgui. În restul timpului şi al teritoriului cerul va fi senin. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări pe litoral şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 3 grade, iar cele minime între -13 şi -4 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -18 grade. Izolat se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar