APROXIMATIV 150 DE PERSOANE MANANCĂ LA CANTINA SOCIALĂ DE LA MIOVENI

Publicat: 28 Decembrie 2015

cantina-sociala-mioveniMioveniul este unul dintre puţinele oraşe din ţară care beneficiază de o Cantină Socială. Aceasta a luat nastere în urma unui proiect european elaborat în 2002 şi a început să funcţioneze în anul 2003.
Cantina a fost finanţată timp de 12 luni din bani europeni, după care finanţarea s-a facut

din bugetul local.
De asemenea, acesta a fost modernizată în anul 2011, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 , Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea Infrastructurii Sociale, Domeniul major de intervenţie 3.2 – Reabilitarea /Modernizarea/Dezvoltarea şi Echiparea Infrastructurii Serviciilor Sociale, iar administrarea este făcută de către Fundaţia Consorţiu pentru Dezvoltare Locală Mioveni.
În prezent, la Cantina Socială din Mioveni sunt înscrise 148 de persoane (vârstnici, familii cu mai mulţi copii precum şi cele fără venit ori cu venituri foarte mici), care primesc 2 mese pe zi.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar