Argeșenii morți în Muntenegru, comemorați la nivel înalt. În Argeș au fost uitați

Publicat: 18 Iulie 2014

cdeagMinistrul român de externe, Titus Corlăţean, efectuează astăzi, 18 iulie 2014, o vizită oficială în Muntenegru, la invitaţia omologului său, Igor Luksić. Vizita oficială în Muntenegru este dedicată, printre altele, comemorării, împreună cu autorităţile muntenegrene, a unui an de la producerea tragicului accident din vara anului trecut, în care şi-au pierdut viaţa 18 cetăţeni români, dintre care cinci argeșeni, iar alţii au fost grav răniţi. Din păcate, în Argeș, incidentul a fost dat uitării.

Cu ocazia prezenţei sale la Podgoriţa, şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere oficială cu vice-premierul şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene din Muntenegru, Igor Luksić.

Cei doi oficiali au abordat în cadrul discuţiilor subiecte de interes comun, precum perspectivele europene şi euro-atlantice ale Muntenegru, stadiul cooperării bilaterale şi a celei în formatele regionale.

„Noul sediu al Ambasadei noastre va oferi facilităţile optime pentru dezvoltarea proiectelor comune lansate în cadrul contactelor bilaterale şi va facilita intensificarea dialogului atât cu oficialii muntenegreni, dar mai ales cu cetăţenii muntenegreni. Noul sediu va asigura facilităţile necesare organizării de evenimente de diplomaţie publică şi culturală, precum şi servicii consulare la standarde Schengen. La aniversarea a zece ani de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică, reafirm sprijinul nostru ferm şi constant pentru atingerea de către Muntenegru a obiectivelor legitime de integrare euro-atlantică şi europeană", a declarat şeful diplomaţiei române.

La finalul ceremoniei oficiale de inaugurare a noului sediu al Ambasadei, ministrul Corlăţean a oferit plachete comemorative personalizate ministrului de externe şi reprezentanţilor preşedintelui şi prim-ministrului muntenegrean, ca simbol al recunoştinţei guvernului român pentru solidaritatea de excepţie în momentele dramatice ale accidentului rutier din 23 iunie 2013 în care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi mai mulţi cetăţeni români.

12 argeșeni, victimele accidentului din Muntenegru
12 argeşeni s-au numărat printre victimele accidentului din Muntenegru. Cinci dintre ei au decedat, iar şapte au fost răniţi.

Au decedat omul de afaceri şi fostul consilier local Nicolae Derviş, Ion Marinescu, tatăl fostului consilier judeţean PNL Mădălin Marinescu, Traian şi Mariana Mateescu, aceasta din urmă fiind şi ghidul excursiei. Toţi sunt din Curtea de Argeş. A cincea persoană decedată este Gheorghina Buidan, din Piteşti, rudă a ministrului Gabriel Oprea.

Alte şapte persoane au fost rănite: Elisabeta Ciolan, din satul Oeşti, Olga Hutchinson, din Piteşti, Georgeta Marinescu, din Curtea de Argeş, şi Gheorghiţa Niţu, din Piteşti, Maria Derviş, din Curtea de Argeş, Filofteia Gheorghe, din Piteşti, şi Eugenia Speranţa Nicolaescu, din Curtea de Argeş.

Sursa ProArges

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar