Autostrada Pitești-Sibiu, cap de listă!

Publicat: 08 Mai 2015

autostradaVarianta finală si revizuită a Master Planului General de Transport (MPGT), împreună cu Strategia de Implementare a proiectelor - documentul cheie are stabilește proiectele prioritare si când se fac ele - a fost transmisă de către Ministerul Transporturilor la Comisia Europeana. Autostrada Sibiu - Pitesti este, în sfârsit,

pusă în capul listei de proeicte prioritare cu un orizont de realizare începand cu anul 2017. Conform noii Strategii de Implementare, prioritizarea proiectelor de infrastructura rutiera au in cap de lista autostrada Sibiu - Pitesti, asa cum HotNews.ro a scris in exclusivitate la începutul lunii aprilie. Cu toate acestea, tot strategia mai arata ca lucrarile sunt planificate sa înceapa abia din 2017, asta pentru ca Studiul de fezabilitate nu este gata, ba nici nu a fost înca semnat contractul pentru ca în cursul procedurii de licitație publică s-au depus contestații. Costul estimat este de 1674 milioane de euro. Autostrada Pitești Craiova este pe locul 8 în clasamentul priorităților, costurile estimate fiind de 890 milioane de euro. Pe locul doi este autostrada Bacău - Pașcani, iar pe trei se regaseste autostrada Comarnic - Brașov, cu un cost recalculat in jos la aproape 1 miliard de euro (fata de 1,8 miliarde de euro in cazul actualei concesiuni controversate cu Vinci - Aktor - Strabag). Urmatoarele autostrazi pe lista, in ordinea punctajelor obtinute, sunt: Suplacu de Barcau - Bors (Oradea), Tg Neamt - Iasi - Ungheni, Nadaselu - Suplacu de Barcau, Craiova - Pitesti, Tg Mures - Tg. Neamt, Inelul de autostrada de centura Bucuresti (A0), Brasov - Bacau si Ploiesti Comarnic. In ceea ce priveste lista proiectelor prioritare de drum expres, pe primul loc se afla modernizarea Centurii Sud Bucuresti la patru benzi. Apoi urmeaza proiectele care vor forma legatura Moldovei cu Muntenia, drumurile expres de la Ploiesti - Buzau - Focsani - Bacau si apoi Pascani - Suceava. Ca un element de remarcat, toate proiectele de infrastructura rutiera sunt propuse a fi realizate prin mixul de fonduri europene - buget - imprumuturi externe, inclusiv Comarnic - Brasov, desi "formal" este trecut ca PPP. Moldovei ii se acorda o prioritate sporita pana in 2020 prin autostrazile Tg Neamt - Iasi - Ungheni si Bacau - Pascani, precum si prin drumul expres Bacău - Buzău - Ploiești. De asemenea, drumul expres Pitești- Brașov - aflat deja în lucru, se regăsește în strategia finală de infrastructură. Costurile totale ale reabilitării DN 73 sunt de 1224 milioane de euro. De asemenea, drumul transregio Pitești- Râm. Vâlcea- Racovița este prins în strategie, 67,5 milioane de euro ar costa și este pe locul 3 în lista de priorități pentur drumurile de acest fel. Ministerul Transporturilor a transmis in data de 06.05 2015 varianta Master Planului General de Transport care include si raspunsurile la observatiile Comisiei Europene, au anuntat reprezentantii institutiei intr-un comunicat remis HotNews.ro. "In cele aproximativ 1.000 pagini, documentul prezintă atât proiectele de infrastructură, cât și strategia de implementare a acestora pe cele două perioade de programare 2014-2020 si 2020-2027. Actuala varianta a MPGT este rezultatul negocierilor pe care Ministerul Transporturilor le-a avut cu expertii Comisiei Europene si va fi prezentata Comisiilor de transporturi din Senat si Camera Deputatilor in cursul saptamanii viitoare. De asemenea, in ultima saptamana a lunii mai este programata la Bruxelles o noua intalnire intre specialistii Ministerului Transporturilor si expertii Comisiei Europene pentru discutii finale asupra documentului", informeaza Ministerul Transporturilor. Master Planul General de Transport si Strategia de Implementare se găsesc pe site-ul Ministerului Transporturilor, la secțiunea Strategia în transporturi.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar