Autostrada Pitești- Sibiu va fi nu doar în folosul Dacia, ci al întregii economii din sudul țării

Publicat: 15 Aprilie 2014

tariceanu-sanderoPreședintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este cel care, în calitate de premier, a reușit privatizarea uzinei Dacia, care a fost cumpărată de Renault. Acum, fostul premier a avut chiar săptămâna trecută o întâlnire cu Louis Schweitzer, șeful de aunci al Renault, și a vorbit despre importanța vitală pe care autostrada Pitești- Sibiu, dar și

drumul rapid Pitești- Craiova îl au pentru uzina Dacia, dar și pentru Ford și economiei din tot sudul țării. "Săptămâna trecută am fost în vizită oficială la paris şi am solicitat o întrevedere cu Louis Schweitzer, care era preşedinte al grupului Renault când investiţia a fost demarată la Mioveni. Cu el am început discuţiile, în 1997, de privatizare ale Dacia. Un astfel de proiect, dacă nu este susţinut de o infrastructură pe măsură, este un proiect şchiop. Fiecare leu, fiecare euro contează. Costurile de transport, costurile logistice care pot fi reduse printr-o infrastructură adecvată reprezintă un element cheie în analiza financiară a oricărei întreprinderi. Fie că vorbim de autostrada Piteşti- Sibiu, fie că vorbim despre drumul rapid Piteşti- Craiova, sunt elemente de infrastructură de care va beneficia nu doar Renault, ci întregul spaţiu economic din sudul României şi nu numai. Noi avem interesul să ne vindem produsele, să le exportăm, avem nevoie şi de produse importante şi al căror preţ este grevat de o infrastructură inadecvată. Mă bucur că premierul vorbeşte şi susţine aceste proiecte", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

La ultima vizită a lui Victor Ponta la Pitești, acesta a anunțat că lucrările de construcție ale autostrăzii Pitești- Sibiu vor începe din 2015, autostrada fiind inclusă pe lista urgențelor în investițiile guvernului, fiind vorba despre o infrastructură catalogată de interes național.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar