BĂBANA: S-A INAUGURAT DISPENSARUL CONSTRUIT DE LOCALNICI

Publicat: 30 Iunie 2015

dispensar-babanaLuni, 29 iunie,în comuna Băbana s-a inaugurat primul dispensar uman construit, în mai puţin de două luni de zile, chiar de către locuitorii comunei.
Dispensarul va deservi aproximativ 5000 de locuitori din cele

7 sate și 14 cătune ale comunei Băbana, dar și locuitori din satele învecinate.
Investiția, care se ridică la aproape 110.000 lei, a fost realizată și cu sprijinul companiei petroliere OMV Petrom , printr-un contract de sponsorizare în valoare de 69.300 lei.
Lucrarea s-a realizat cu forță de muncă proprie - membrii comunității locale.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar