BILANŢ DNA: PESTE 11.000 DE DOSARE

Publicat: 25 Februarie 2016

dnaÎn anul 2015, au fost trimişi în judecată peste 1.250 de inculpaţi pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu, dar şi de cinci ori mai mulţi miniştri şi parlamentari decât în 2013: un prim ministru, cinci miniştri, 16 deputaţi şi cinci senatori, în total ajungându-se la peste

11.000 de dosare.

'Este cel mai mare număr de demnitari investigaţi de DNA într-un an. Am instituit măsuri asiguratorii de aproape jumătate de miliard de euro. Dosarele aflate în lucru ne arată, însă, că nu am prins toţi corupţii. Rezultatele noastre demonstrează că există vulnerabilităţi majore care pun în pericol buna funcţionare a societăţii. Există sectoare în domeniul achiziţiilor publice în care corupţia este generalizată. De multe ori, atribuirea contractelor sau plăţile aferente contractelor sunt condiţionate de primirea unor sume de bani mascate prin înţelegeri frauduloase sau contracte fictive", a declarat Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Aceasta a mai afirmat că în momentul de faţă corupţia se reflectă în calitatea şi preţul serviciilor de care beneficiază românii.
"Peste 100 de primari şi preşedinţi de consilii judeţene au fost trimişi în judecată. O treime din preşedinţii de consilii judeţene ai României sunt trimişi în judecată. Cu siguranţă este rezultatul unei modalităţi netransparente de folosire a bugetului public. Cât timp planificarea unei achiziţii publice nu va fi transparentă se va folosi bugetul pentru achiziţii supraevaluate. În continuare se vor folosi banii cetăţenilor pentru achiziţii de aparatură medicală scumpă de la firme de apartament în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiţii pentru pacienţi. Cât timp se poate decide discreţionar ordinea efectuării plăţilor, vor fi în continuare funcţionari care vor primi mită pentru a favoriza anumite firme", a mai declarat Laura Codruţa Kovesi.
Bilanţul instituţiei arată că activitatea judiciară a DNA s-a realizat de 33 de procurori care au avut peste 14.700 de participări în şedinţele de judecată. Instanţele au condamnat definitiv 970 de inculpaţi trimişi în judecată de DNA, iar instituţia a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internaţionale către autorităţile judiciare străine pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar