Ce măsuri sunt obligaţi angajatorii să ia în zilele caniculare

Publicat: 22 Iunie 2016

asasasaAngajatorii sunt obligaţi ca în zilele caniculare să ia măsuri de protecţie a lucrătorilor, printre acestea fiind asigurarea a cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană, reducerea activităţii în

aer liber şi alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite.
Astfel, pentru salariaţii care lucrează în aer liber, angajatorii trebuie să ia măsuri de reducere a intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, de alternare a efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite şi să asigure fiecărui lucrător câte doi-patru litri de apă minerală, duşuri şi echipament individual de protecţie.
În cazul angajaţilor care lucrează în spaţii închise, trebuie să se ia măsuri de ventilare corespunzătoare.
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, trebuie să ia măsurile de reducere a programului de lucru sau de eşalonare pe două perioade a zilei de lucru, respectiv până la ora 11.00 şi după ora 17.00, iar acolo unde se impune, întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
Pentru prevenirea unor accidente determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Inspectorii de muncă vor face controale la angajatori, pentru a vedea dacă în zilele cu temperaturi extreme iau măsurile legale obligatorii. Angajatorii care nu respectă prevederile legale riscă amenzi între 1.500 şi 2.500 de lei.
Temperaturile în cazul cărora se aplică măsurile de protecţie a angajaţilor sunt cele monitorizate şi certificate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar