Ce prevede legea privind anularea unor obligaţii fiscale, promulgată de Iohannis

Publicat: 21 Iulie 2015

calculator-rate-impozitPreşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea referitoare la anularea unor obligaţii fiscale, legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă.

Legea se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale

pentru salariaţii care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii, transmite Mediafax în pagina electronică.
Legea promulgată de preşedinte se mai referă la persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.
Altă modificare se referă la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare plătitoare de TVA.
În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere, organul fiscal nu anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată. În acest caz, organul fiscal anulează doar obligaţiile fiscale accesorii aferente diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată.
În document este amintit că organele fiscale au reconsiderat/reîncadrat veniturile realizate din desfăşurarea ca activitate independentă a unor profesii libere ca fiind venituri din activităţi dependente, pentru meserii precum cele practicate de persoanele fizice autorizate în diverse domenii, de liber profesionişti (farmacişti, medici, arhitecţi, experţi contabili, consultanţi fiscali, evaluatori, executori judecătoreşti, avocaţi, etc.) şi de persoanele fizice în domeniul drepturilor de autor.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar