Claudiu Niculescu mulțumit.

Publicat: 19 Iulie 2014

claudiu-nicolesu-bDupă meciul de astăzi în proporţie de 90% mi-am dat seama de potenţialul unora dintre jucători, din păcate de câţiva dintre ei ne vom despărţi de luni. Sutem încă în discuţii cu patru jucători, noi aşteptăm răspunsul lor până luni iar dacă va fi un răspuns negativ ne vom reorienta. Sunt mulţumit, a fost o săptămână de acumulări, cu teste fizice, cu pregătire fizică generală şi pot să spun că sunt mulţumit de cum s-au prezentat băieţii astăzi,

în special cei care sunt deja certitudini pentru această echipă. O parte din ei au fost menajaţi pentru meciul de astăzi pentru ca a trebuit să văd la lucru şi jucători în probe. Rada şi Calvin au semnat cu noi, nu ştiu încă situaţia lui Ionescu, vom vedea săptămâna viitoare, cert este că nu stăm rău la fundaşii centrali, din contră, este o concurenţă foarte mare, a declarat Claudiu Niculescu.

De partea cealaltă, antrenorul Adrian Neaga a declarat: Pentru mine a fost un test util pentru că am avut foarte mulţi jucători în probe şi foarte mulţi juniori. Mă bucur că au înţeles ceea ce vreau de la ei şi au făcut un joc bun. Sunt juniori care o să-i opresc la echipă pentru că am nevoie de juniori pentru a construi o echipă competitivă pentru sezonul viitor.

CS Mioveni (rep.1): Popescu - Stancu, Calvin, Stoica, Dumitrache - Marcu, Răuţă, Iordache, Galan - Năstăsie, Nilă

CS Mioveni (rep.2): Preda - Şchiopu, Ionescu, Rada, Stan C. - Delcea, Biceanu, Abuzătoaiei, Cardaş - O.Stan, Vintilă. Antrenor: Claudiu Niculescu

Urban Titu: Gheţu - Pâslaru, Ştefănescu, Butoi, Mirescu - A.Stan, Penescu, Rădescu - A.David, C.Calofir. Antrenor: Adrian Neaga

Au marcat - M.Vintila min68, Ionut Rada min 90 / Radescu min 33

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar