CONDUCEREA CJ ARGEŞ A FOST PREZENTĂ LA DESCHIDEREA NOULUI AN ŞCOLAR

Publicat: 12 Septembrie 2016

13726633 1464417283585051 2232862798752872026 nLuni, 12 septembrie a.c., conducerea Consiliului Județean Argeș și consilierii județeni au participat la festivitățile ocazionate de deschiderea noului an școlar, în

județul Argeș. Astfel, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a participat la festivitățile de deschidere a noului an școlar, la mai multe unități școlare din mediul rural, la școlile din Berevoești, Aninoasa, Vlădești, Bălilești.

Vicepreședinta C.J. Argeș, Simona Brătulescu, a fost alături de elevii și cadrele didactice din municipiul Pitești, la Școala "Mihai Eminescu" și la Colegiul Național "Zinca Golescu", iar vicepreședintele Ion Mânzână a mers în zona de sud a județului, în localitățile Ștefan cel Mare, Slobozia, Mozăceni, Negrași și Rociu.
De asemenea, cu această ocazie, președintele Consiliului Județean, Dan Manu, a făcut mai multe vizite neanunțate, pentru a vedea stadiul în care aceste școli sunt pregătite pentru cursurile anului școlar 2016 – 2017. Prima oprire a fost la școala din satul Pământeni, comuna Berevoești, acolo unde și președintele Dan Manu a urmat clasele V-VIII: "Am multe și mari emoții. Tot așa, în careu, am participat și eu la deschiderea anului școlar, atunci când am venit aici pentru ciclul V-VIII, de la școala din Ungureni. Vă rog să aveți încredere în corpul profesoral, îi rog pe părinți să se implice și să fie alături de școală și să învățați bine! Multă sănătate, spor la învățătură și să ne revedem sănătoși!" a spus președintele Consiliului Județean Argeș, la festivitatea de la Școala Pământeni.
Președintele Dan Manu a mai vizitat mai multe școli din comunele Aninoasa, Vlădești și Bălilești. De altfel, la Bălilești a avut loc și inaugurarea școlii din Băjești, unitate reabilitată și modernizată, care acum oferă condiții moderne, o școală unde totul este nou. Din păcate, și aici, ca și în alte localități din Argeș din mediul rural, comunitatea se confruntă cu o scădere dramatică a numărului de elevi.
În ceea ce privește infrastructura școlilor vizitate, în majoritatea cazurilor aceasta este bună, dar încă mai sunt școli cu toaletele în curte (școala din Poienița, comuna Bălilești) sau școli unde mobilierul vechi de zeci de ani zace pe holurile școlii sau ocupă inutil în clasele transformate în depozite, deși cadrele didactice se plâng de lipsa spațiilor (școala din Slănic, comuna Aninoasa).

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar