Criminalul din Bârla acuzat că își violase fiica vitregă

Publicat: 28 Ianuarie 2015

barla-casaDin primele informații, se pare că tânărul și-a ucis iubita cu doua lovituri de topor aplicate în cap, iar mai apoi s-a spânzurat.
Pe 3 decembrie, bărbatul care îi ţinea locul de tată, ar fi găsit-o singură acasă şi ar fi

violat-o, a povestit fata de cincisprezece ani. Au trecut aproape două luni de atunci, însă, abia acum trei zile şi-ar fi făcut curaj să spună.
"I-a zis că o taie şi pe ea şi pe maică-sa dacă spune ceva şi fetei i-a fost frică. Mi-a zis şi mie fata acum trei zile şi i-am zis să vină la mine ca să nu o omoare dar nu m-a ascultat",a spus plângând în faţa poliţiştilor , mama victimei.
La fața locului anchetatorii au descoperit un bilet de adio, în care omul își explica gestul.
Nebun de furie şi de teamă că va ajunge la puşcărie a luat toporul din magazie şi şi-a lovit victima de două ori, în cap. După aceea, s-a spânzurat cu hăţurile de la căruţă şi aşa l-a găsit tatăl lui.
Mama ei va fi înmormîntată lângă tatăl care a murit în urmă cu un an. Călăul va primi un loc retras în cimitirul din sat , iar preoţii nu vor oficia o slujbă prin care să ceară să fie iertat de divinitate.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar