CS Mioveni a câştigat duelul cu Olimpia

Publicat: 06 Aprilie 2014

cs-mioveni-olimpia-satumareRafală de trei puncte

CS Mioveni – Olimpia Satu Mare  2 – 0  (1 – 0)

Sâmbătă după-amiaza s-a disputat partida dintre cei de la CS Mioveni şi Olimpia Satu Mare, confruntare contând pentru runda cu numărul

21 din Liga a II-a la fotbal. Meciul a fost unul cu multe probleme şi cu un spectacol modest. Asta din cauza faptului că cele două formaţii nu şi-au putut etala jocul ca urmare a vântului ce sufla în rafale foarte puternice la ora disputării acestei partide. Prima repriză a adus doar câte o ocazie importantă pentru ambele formaţii, argeşenii fiind aproape de gol prin Năstăsie, numai că acesta nu a putut profita de o mare greşeală a portarului celor de la Olimpia Satu Mare. Cu toate acestea golul a venit în finalul primului act al jocului. În prelungirile primei reprize, Ayza a şutat foarte bine de la marginea careului, profitând de o bâlbâială a defensivei oaspeţilor în urma unei lovituri de la colţul terenului. În actul secund, Alin Popa a reuşit să majoreze avantajul gazdelor, acesta punctând după o acţiune colectivă de atac. CS Mioveni s-a impus cu scorul de 2 – 0 şi a ajuns să acumuleze 29 de puncte, dar nu mai sunt şanse pentru argeşeni de a mai prinde un loc între primele şase la finalul sezonului regulat. 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar