Cum va fi vremea la început de septembrie

Publicat: 30 August 2015

toamna-parcVremea continuă să fie caldă, cu maxime de până la 30 de grade Celsius. Întreaga lună septembrie promite o vreme cu temperaturi mari, doar în centrul ţării e posibil să plouă mai mult decât în mod normal în septembrie, adică peste

60..70 l/mp
Începutul toamnei promite, deocamdată, vreme de vară. Temperaturile ating luni de la cel puţin 24 de grade în depresiunile transilvănene până spre maxime de-a dreptul văratice, de 30 de grade pe care le aşteptăm la amiază în toate zonele de câmpie. Mai mult, pentru întreaga lună septembrie, meteorologii anunţă temperaturi mai mari decât ar fi normal, mai ales în estul şi în sudul ţării.
În ce priveşte precipitaţiile, acolo unde vom avea intervale mai calde ploile vor fi mai puţine, putem vorbi chiar despre un deficit în sud-est dar local şi în sud şi în est, unde cantităţile de apă cumulate nu vor trece de 30...50 l/mp. În celelalte regiuni precipitaţiile sunt apropiate de normal şi doar în centru, spun specialiştii, e posibil să plouă mai mult decât în mod normal în septembrie, adică peste 60..70 l/mp.
LUNI. În prima zi a toamnei calendaristice, vremea se menţine predominant frumoasă. Nori puţini îşi fac apariţia trecător pe cer şi doar în zonele de munte, unde instabilitatea atmosferică e ceva mai accentuată, norii se înmulţesc temporar şi izolat pot lăsa ploi slabe, de scurtă durată. Vântul suflă mai tare la munte şi în sudul Banatului. Până după-amiază temperatura aerului ajunge la maxime cuprinse în general între 24...25 grade în depresiuni dar şi în Subcarpaţi şi 30 grade, izolat, în zonele de podiş şi de câmpie, din sud şi vest mai ales.
MARŢI. Meteorologii prognozează pentru marţi o vreme chiar uşor mai caldă decât în mod obişnuit la început de toamnă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 25 grade în depresiuni şi 32 grade, la umbră, în sud-est, unde va fi o vreme de vară autentică, mai ales că soarele va fi şi el foarte darnic peste zi în mai toată ţara. Abia spre seară şi în noatea de marţi spre miercuri înnorările sunt mai accentuate şi vor fi averse, posibil însoţite de fulgere şi tunete, local în zonele de munte şi în sud, unde şi vântul suflă mai turbulent şi doar izolat în celelalte regiuni.
MIERCURI vremea schimbă foaia şi instabilitatea atmosferică e mai accentuată în bună parte a ţării. Norii acoperă cerul din când în când şi aduc averse, posibil asociate cu fulgere şi tunete, în jumătatea sudică a ţării, local în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în celelalte zone. Vântul suflă tot mai tare în majoritatea regiunilor, însă în sud şi la munte va avea cele mai mari viteze. Maixmele scad uşor în sud şi în sud-est şi vorbim în general despre valori de la 23 grade în depresiuni până la 30 grade în sud-est dar şi în nord-vest.
JOI nu scăpăm de ploi, mai mult, în vest cad încă pe arii extinse, în timp ce în est, în nord dar şi în centru printre norii ce aduc doar izolat ploi slabe, soarele se arată din când în când. Vântul mai suflă cu intensificări în sud şi la munte. Maximele se vor situa în general între 22 grade în Oltenia şi 30 în sud-est.
Spre finalul săptămânii temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii septembrie. Trecător mai plouă, mai ales în vest şi în sud, dar dacă vreţi să vă faceţi de pe acum planuri pentru weekend, e bine să ştiţi că pe litoral vremea va fi în general frumoasă.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar