Dosare penale pentru declaraţii false la solicitarea ajutoarelor de încălzire

Publicat: 24 Octombrie 2014

Ajutor-incalzireArgeşenii care vor solicita ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi care vor prezenta date false autorităţilor riscă să fie cercetaţi penal, au anunţat, joi, reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş
Reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş au participat la şedinţa lunară a Colegiului Prefectural, ocazie cu care le-au transmis primarilor că procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței a rămas neschimbată faţă de anul trecut.


Ei le-au cerut, însă, edililor să le transmită potenţialilor beneficiari că riscă să se aleagă cu dosare penale şi să dea banii înapoi dacă fac declaraţii pe propria răspundere mincinoase cu privire la veniturile pe care le au. De asemenea, oamenii trebuie să fie atenţi la lista bunurilor mobile şi imobile care duc la excluderea de la acordarea ajutorului pentru încălzire şi în special la situația conturilor bancare de peste 3.000 de lei.
Anul trecut 2.400 de argeşeni au fost depistaţi că au cerut ajutor pentru încălzire deşi fiecare avea în conturi mai bine de 3.000 de lei. Respectivii au fost nevoiţi să returneze banii, în total fiind vorba de 128.000 de lei. Şi în iarna 2014-2015 vor fi făcute controale în acest sens.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar