Gata cu "piraţii"!

Publicat: 19 Decembrie 2013

poza5 400x224

Soferii care transportă autostopişti şi primesc bani de la aceştia riscă amenzi cuprinse între 1.000 si 5.000 de lei, daca Guvernul va aproba un proiect de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Transporturilor. Potrivit proiectului de ordonanta, practica autostopului "afectează profund activitatea intreprinderilor autorizate şi mediul concurential, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat". Proiectul nu prevede, însa, şi modul în care va fi controlată această activitate. Proiectul ordonanţei de urgenţă se află ăn dezbatere publică până la data 23 decembrie.

Ministerul Transporturilor a pus in dezbatere publica un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Prin această initiativă, executivul propune amenzi între 1.000 si 5.000 de lei pentru soferii care transportă autostopişti.

Reprezentaţii Poliţiei Rutiere susţin însă ca sunt slabe şanse ca legea să poata fi pusă în aplicare şi s-au plans şi ca nu au fost consultaţi la elaborarea proiectului.

În nota de fundamentare, executivul arata ca Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prevede ca transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizati. "Cu toate acestea, în ultima perioada de timp se constata existenta unor practici ilicite in activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare masura atât transportul local cât şi transportul judeţean de persoane, aceste practici ilicite determinând efecte negative majore asupra activităţii economice a intreprinderilor autorizate, asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplaţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât ş asupra siguranţei circulatiei rutiere", se arata în nota de fundamentare.

În judeţul Argeş, cele mai cunoscute trasee practicate de aceştia sînt Piteşti - Mioveni, Piteşti -Topoloveni sau Piteşti - Curtea de Argeş. Cei care fac în mod regulat aceste curse îşi acostează clienţii în apropierea staţiilor de maxi-taxi de pe Calea Bucureşti ori la Bascov. Adesea, ei percep cam aceleaşi tarife ca transportatorii legali sau cu valori semnificativ mai mici faţă de preţurile practicate de maxi-taxi.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar