Izvorul Tămăduirii, prăznuit la Mioveni

Publicat: 16 Aprilie 2015

izvorul-tamaduirii-2014În prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, în fiecare an, Izvorul Tămăduirii – un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.

Credincioşii din Mioveni sunt asteptaţi vineri,

17 aprilie a.c., de la ora 15.30, pe platoul din pădurea Făget, în locul unde se află un izvor ce poartă numele de Izvorul Tămăduirii pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.
Sărbătoarea datează de la jumătatea primului mileniu creștin, generalizându-se în întreaga Biserică Ortodoxă, iar originea acestei sărbători se află în legenda unei minuni care s-ar fi petrecut lângă un izvor de lângă Constantinopol. Potrivit tradiției, un orb și-ar fi recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu apa acestuia.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar