LA MIOVENI S-A LANSAT O TEHNOLOGIE DE MEDIU UNICĂ PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ

Publicat: 05 Octombrie 2016

sedcaAstăzi, în cadrul Stației de Epurare, gestionată de SC S.Ed.C. Mioveni, a fost inaugurat primul Proiect Pilot și primul Centru de Instruire din România, ce sunt destinate compostării nămolurilor de epurare cu Tehnologia

GORE Cover - o soluție inovatoare de compostare, unică în țară.

La eveniment au participat numeroși specialiști în domeniul implementării și dezvoltării proiectelor și noilor tehnologii de mediu precum prof. univ. dr. Valentin Feodorov, prof. univ. dr. Neculae Bâldea, prof. univ. dr. Nicolae Trașcă, prof. univ. dr. Florian Văduva, ing. Alin Murariu, dar și reprezentanți ai administrației publice județene printre care subprefectul Emilian Dragnea, vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mînzînâ, deputatul Simona Bucura Oprescu, Directorul General S.Ed. C. Mioveni, Nicolae Tudose, consilieri județeni și consilieri locali.
Această tehnologie de compostare reprezintă o soluție ecologică ce îndeplinește normele europene privind tratarea deșeurilor organice și a nămolurilor de la stațiile de epurare, care presupune îmbogățirea nămolului cu un amestec de material energetic și acoperirea cu o prelată specială, semipermeabilă, cu rol de biofiltru și un sistem de aerare.
Special proiectată pentru tratarea deșeurilor biodegradabile la nivel industrial, membrana microporoasă folosită creează un micro-climat constant care accelerează procesul de descompunere. În combinație cu sistemul de aerare creează condiții ideale de compostare pentru descompunerea aerobică a deșeurilor organice, în același timp reținând eficient până la 97 % din mirosuri și alte emisii gazoase și până la 99% din microbi și praf.
Sub control automatizat sistemul funcționează autonom, timp de opt săptămâni, până la obținerea unui compost de foarte bună calitate.
Avantajele folosirii sistemului de compostare sunt :
-Reducerea emisiilor de mirosuri cu până la 97%
-Eliminarea patogenilor în condiții de siguranță
-Capacitate de tratare mai mare pe spațiu restrâins
-Stabilizarea și reducerea volumului de deșeu înainte de depozitare conform legislației în vigoare
-Compostare pe toată perioada anului
-Obținerea unui compost de calitate superioară în cel mai scurt timp.
Pentru un mediu mai curat, pentru sănătatea noastră și a copiilor noștri, vom continua să investim în soluții și tehnologii moderne.
Evenimentul a fost organizat de Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni, Asociația "Pentru O Apă Curată şi IRIDEX Group Plastic.

 

 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar