Legea Drăghici a trecut! Persoanele cu handicap iremediabil nu mai sunt obligate să vină la reevaluare

Publicat: 15 Aprilie 2014

DRAGHICI-PLENPersoanele cu handicap nu vor mai fi nevoite să se prezinte la comisiile de reevaluare dacă suferă de un handicap care nu poate fi remediat. Toate grupurile parlamentare au votat, marți, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.59 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap al cărei inițiator este Chestorul Camerei Deputaților, social-democratul Mircea Drăghici.  

Propunerea legislativă prevede ca persoanele pentru care Comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului  de încadrare în grad şi tip de handicap să se prezintă pentru reevaluare doar în situaţia în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiţiei lor medico-psiho-sociale sau în cazul în care sunt convocaţi de către structurile competente în cazul unor suspiciuni justificate în respectarea prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap.
"Vrea să mulțumesc tuturor colegilor din Parlament care au susținut acest proiect de lege, mai ales că am fost unicul său inițiator. Am dovedit, că indiferent de culoarea politică, putem să îndreptăm unele lacune legislative, dar și că ne putem uni forțele atunci când trebuie să votăm o lege care nu face altceva decât să scape persoanele cu handicap ireparabil de umilința și abuzul de a fi chemate la reevaluare. Numai în 2013, 7448 de persoane aflate în această situație au fost chemate la reevaluare. Ei sunt beneficiarii direcți ai acestei legi care modifică și completează art.59 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Indirect, de această lege vor benficia și cei care au în îngrijire aceste persoane, familiile lor. Despre ce reevaluare mai poate fi vorba atunci când îți lipsește un picior sau o mână, membre care nu mai cresc? ", a afirmat Mircea Drăghici.

Deputatul PSD de Argeș a mai afirmat că, la reevaluare, vor mai fi chemate doar acele persoane cu dizabilități în privința cărora există sesizări că sunt încadrați eronat, sau în cazul cărora gradul de handicap a suferit modificări importante: "Am convenit și variantele cu domnii de la comisiile de muncă și sănătate, astfel încât, dacă se constată că este un diagnostic greșit pus, dacă sunt sesizări, persoanele cu dizabilități sunt chemate la reevaluare. Singurele cazuri sunt cele dacă sunt sesizări sau gradul de handicap a suferit modificări deosebite". 
Legea a primit 336 de voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă din 337 de parlamentari prezenți.

Primul deputat de Argeș, unic inițiator al unui proiect devenit lege
Este o premieră pentru parlamentarii de Argeș, fiind pentru prima dată în perioada post-revoluție, când un proiect de lege inițiat de un singur deputat, fără co-inițiatori, reușește să devină lege. Sunt foarte puține cazurile în general, în Parlament, în care astfel de proiecte de lege au șanse de izbândă. Acest lucru dovedește influența lui Mircea Drăghici în Parlament, cu atât mai mult cu cât a fost singurul inițiator al legii, iar în plen se duce un adevărat război al intereselor politice fiind vorba despre un an electoral.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar