MESAJ ADRESAT CU OCAZIA ZILEI POMPIERILOR

Publicat: 13 Septembrie 2014

pompieri-ziZiua de 13 Septembrie a intrat în conșțiința românilor ca un moment în care rememorăm tradiția istorică și aprecierea de care se bucură pompierii în rândul cetățenilor, pentru profesionalismul și dăruirea dovedite în fiecare misiune încredințată.

Reprezentanții inspectoratului pentru situații de urgență și-au asumat odată cu această meserie și calitatea de salvatori, pe care o duc la îndeplinire cu onoare și cinste.
Profesionalismul și dăruirea au fost dovedite în nenumărare situații, pompierii fiind alături de cetățeni în situații de calamități naturale, incendii sau alte accidente, punând viața semenilor lor mai presus de propria viață.


Doresc pe această cale, în nume personal și al locuitorilor acestui județ, să le mulțumesc reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Cpt. Puică Nicolae" pentru eforturile și sacrificiile de care au dat dovadă, în special în această vară, când județul Argeș a fost lovit de furia apelor dezlănțuite.
Au fost nenumărate situațiile critice în acele momente, în care oamenii și bunurile lor au fost salvați din calea inundațiilor, ori cazurile în care mii de persoane au fost asistate de echipajele SMURD sau salvate din flăcările incendiilor. Profesionalismul și dăruirea pompierilor au fost confirmate de fiecare dată, la toate evenimentele la care au fost solicitați să intervină.
Pentru efortul continuu și implicarea deosebită pe care le-au demonstrat zi de zi, pompierii argeșeni merită tot respectul, prețuirea și stima din partea noastră.
Profit de acest prilej pentru a le adresa sincere felicitări pentru activitatea desfășurată și urări de succes în viitoarele misiuni de salvare.
La mulți ani !

PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ARGEŞ,
Grigore Florin Tecău.

 

 

 

 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar