Mioveni: S-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență

Publicat: 11 Februarie 2016

comitet-de-urgenta-spitale-cl-mioveniJoi, 11 februarie a.c., la sediul Primăriei orașului Mioveni s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgentă Mioveni (CSLU) ca urmare a situației înregistrată în cazul pacienților copii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, proveniți din județul Argeș, din localitățile

Pitești, Câmpulung, Topoloveni, Ștefănești, Țițești, Negrași, Poiana Lacului, Mărăcineni, internați în prezent la Spitalul "Marie Curie" București, pentru care s-a stabilit ca diagnostic sindromul hemofilic uremic. La sedința convocată de primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, în calitate de președinte al CSLU, au participat reprezentanți ai Spitalului orășenesc Sf. Spiridon Mioveni, directorii și asistenții medicali de la grădinițele, școlile și liceele de pe raza orașului. Primarul orașului Mioveni a prezentat celor prezenți situația existentă și prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș nr. 10 din 10.02.2016. Conform acestei hotărâri, medicii de familie din mediul urban și rural au obligația de a depista de urgență cazurile care prezintă simptomele caracteristice afecțiunii menționate (scaune apoase frecvente, vărsături, febră, deshidratare, cefalee) și de a acorda cu promptitudine asistența medicală la domiciliu pentru pacienții copii, cu precădere cu vârste cuprinse între 0-2 ani. Sindromul diareic reprezintă emisiunea frecvenţa de materii fecale de consistenta redusă (cu conţinut de lichid crescut), abundente (peste 300 g/zi), cu aspect patologic (apos, mucos, sangvinolent), din cauza accelerării tranzitului intestinal. De obicei se însoţeşte şi de alte simptome digestive sau extradigestive. Boala este dată de o mare diversitate de germeni (bacterii, virusuri, protozoare, fungi). Indiferent cărei clase aparţin şi ce denumire poarta, germenii infecţioşi cauzează o diaree acută infecţioasa care se manifesta vizibil prin: scaune apoase frecvente, vărsături, febră, deshidratare în grade variate (care reprezintă urgenta principală în asemenea situaţii). Infecţiile tractului digestiv acţionează asupra organismului în mod complex, în funcţie de infecţiozitatea agenţilor respectivi, dar şi de particularităţile organismului afectat (vârsta, starea de nutriţie, de reactivitate s.a.) Agenţii infecţioşi şi toxinele lor acţionează atât local, cât şi general, prin producerea de dezechilibre hidroelectrolitice, circulatorii, renale şi nervoase. Sursa de infecţie poate fi umană (bolnavi, convalescenţi, purtători sănătoşi de microorganisme) sau extraumana (animale domestice, alimente contaminate, apă potabilă alimentată de pânză freatică de suprafaţă sau de adâncime contaminată). Un rol important în transmitere îl au agenţii vectori – muşte, gândaci de bucătărie, rozătoare. Pentru a preveni apariţia bolii diareice acute, care uneori îmbracă forme grave, cu deshidratare masivă, trebuie să respectați normele de igiena generală şi alimentară, de igiena individuală şi mai ales de igiena a colectivităţilor: respectarea igienei personale şi colective: spălarea mâinilor cu apa şi săpun înainte de prepararea şi consumarea alimentelor, de alimentarea copiilor, după folosirea WC-ului; spălarea fructelor şi legumelor sub jet puternic de apă potabilă, înainte de a le da în consum; prelucrarea termică suficientă a produselor alimentare; păstrarea alimentelor acoperite, ferite de vectori biologici (muşte, rozătoare) care le pot contamina; renunţarea la alimentaţia stradală cu produse neambalate, expuse în spaţii improprii, comercializate de persoane neautorizate; verificarea termenului de garanţie şi păstrarea la rece pentru toate alimentele pe care le cumpărăm; se va consuma numai apa din surse autorizate sanitar, NU din râuri, lacuri sau sisteme de irigaţii; pentru copiii mici se recomanda numai consumul de apă potabilă fiarta şi răcită, atât pentru prepararea laptelui cât şi a altor alimente; părinţii trebuie să-şi supravegheze copiii şi să-i deprindă cu regulile elementare de igiena personală şi colectivă (spălatul pe mâini, spălatul fructelor şi legumelor, apa doar din surse sigure, eventual fiarta şi răcita s.a.) pentru a limita infecţia; se va evita contaminarea mediului înconjurător prin îndepărtarea corectă a reziduurilor menajere din gospodăriile proprii şi din colectivităţi, în locuri special amenajate. În situaţia apariţiei semnelor de boală se recomandă prezentarea la medic pentru consultaţii şi tratament adecvat. Prevenirea este singurul mijloc de protecţie împotriva infecţiilor şi a bolii diareice acute.

 

 

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar