Mircea Diaconu, exclus de pe lista PNL la europarlamentare!

Publicat: 19 Martie 2014

11111111 400x252
Numele lui Mircea Diaconu a fost șters de pe lista de candidaţi la europarlamentare din partea PNL. Motivul excluderii artistului din cursa pentru alegerile din mai ar fi, potrivit liderului liberal Crin Antonescu, sentinţa privind incompatibilitatea sa şi poziţia exprimată de ANI în acest caz.
“S-a dat un vot. S-a prezentat situaţia. Am luat act de comunicatul ANI şi de sentinţa ICCJ. A fost un vot, un vot secret. 39 de colegi s-au pronunţat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menţinerea sa”, a declarat Antonescu.


În favoarea menţinerii lui Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai BPN, în timp ce 37 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi. În locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial.
Mircea Diaconu a ieșit extrem de supărat din sala în care s-a desfășurat marți ședința Biroului Politic Național al PNL și a evitat să facă prea multe comentarii, conform stiripesurse.ro.
„Nu vreau să mai vorbesc! Nu comentez! Gata, eu am plecat în vacanță! Să nu mai aud de ei, de toate astea”, a declarat liberalul.
Mircea Diaconu a solicitat vot secret în cadrul BPN, iar liberalii au decis eliminarea sa de pe listele partidului pentru alegerile europarlamentare.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar