Muhammad Ali a încetat din viaţă la 74 de ani

Publicat: 04 Iunie 2016

MUHAMMAD-ALIMuhammad Ali, considerat de mulţi cel mai mare boxer din toate timpurile, s-a stins din viaţă la 74 de ani. Informaţia a fost confirmată de un membru al familiei, anunţă bbc.com.
Fostul pugilist fusese spitalizat zilele trecute din cauza unei probleme

respiratorii, a anunţat purtătorul de cuvânt al familiei, Bob Gunnell, însă tot el precizase că Ali este într-o stare destul de bună şi că va rămâne puţin timp în spital.

Ali suferea de maladia Parkinson de peste trei deceni şi în ultimii ani a avut foarte puţine apariţii în public. Ultima sa apariţie data din luna aprilie, când fostul boxer a participat la o gală în Arizona.
Muhammad Ali, care locuia în Phoenix (Arizona) a avut probleme cardiace în ultimii ani şi a fost internat în decembrie 2014 deoarece ar fi avut pneumonie, însă atunci medicii au constatat şi că suferise o infecţie urinară, pentru care a fost tratat şi în ianuarie 2015.
Fostul campion mondial la categoria grea s-a retras din activitatea sportivă în 1981, cu un palmares de 56 de victorii şi cinci înfrângeri.
Lupte care au intrat în istorie
Într-o vreme în care la categoria grea erau o mulţime de legende ale boxului, Ali a suferit prima înfrângere de carieră într-un meci cu titlul pe masă, împotriva lui Joe Frazier în "Fight of the Century", pe 8 martie 1971, la New York. Trei ani mai târziu, americanul născut în Louisville, Kentucky, a recucerit centura după ce l-a făcut knock-out pe marele George Foreman în şi mai celebrul "Rumble in the Jungle", meci ţinut pe 30 octombrie 1974 în Kinshasam, Congo.
Al treilea titlu mondial cucerit a venit în 1975 împotriva lui Joe Frazier, asupra căruia şi-a luat revanşa într-o partidă care a rămas în istorie drept "Thrilla in Manila".
Câteva dintre momentele semnificative din cariera lui Muhammad Ali

 

 

"

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar