Percheziţii la escroci care înşelau prin metoda "accidentul". Şefii grupării coordonau afacerea din puşcărie

Publicat: 20 Octombrie 2015

politie-mascatii-perchezitiiLa data de 20 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează 5 percheziții, în județele Argeș și Gorj, precum și în municipiul București, fiind puse în executare 3 mandate de aducere.

La acțiune participă 50 de polițiști din Brașov, 10 de la Inspectoratul de Poliție

Județean Gorj și 10 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Activitățile de desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și vizează documentarea activității infracționale a unui grup care ar fi înșelat mai multe persoane prin metoda ,,Accidentul''.

Grupul era format din persoane deținute într-un penitenciar și complici aflați în libertate, care ar fi contactat victimele telefonic.
Cei în cauză s-ar fi prezentat victimelor cu funcții oficiale și le-ar fi adus la cunoștință faptul că o rudă a lor sau o cunoștință ar fi fost implicată într-un accident de circulație și au nevoie urgent de o sumă de bani, pentru a scăpa de închisoare.
Sumele de bani solicitate astfel ar fi fost trimise pe numele complicilor, prin mandate poștale sau companii de servicii financiare prin transfer de bani.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 60.000 de lei.
Activitățile beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, Poliţia Română vă recomandă:
Nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că au calităţi oficiale.
Nu oferiţi date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.
Reamintim că, în caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări. De asemenea, atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către organele de cercetare penală, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.
În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, reţineţi cât mai multe detalii şi apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar