Ponta:” Afirmaţia lui Băsescu privind pierderea asamblării Dacia este o inconştienţă sinistră, o tâmpenie”.

Publicat: 11 Februarie 2014

Ponta 6 400x254

“Este sigur că se va pierde asamblarea de la Piteşti, la uzinele Dacia, pentru că deja la Tanger sunt capacităţi de preluare existente. S-a trecut la faza a doua de extindere a capacităţii uzinei Dacia din Maroc. Acolo pui maşina direct în vapor, este portul la câţiva kilometri de fabrică, nu ca în România, unde Guvernul poate gândi să dea prioritatea la Bucureşti-Alexandria decât la Piteşti-Sibiu", a declarat Traian Băsescu, într-o emisiune difuzată luni de postul Look Tv.

Afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căruia nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării Dacia la Piteşti reprezintă o "inconştienţă sinistră, o tâmpenie", a spus premierul Ponta, adăugând că a fost asigurat chiar de şeful grupului Renault de continuarea investiţiei.

"M-am întâlnit de curând cu preşedintele grupului Renault şi a spus foarte clar că investiţiile în România se dezvoltă. Acum, dumneavoastră îl credeţi pe preşedintele Renault sau pe sinistrul noştru preşedinte", a spus Ponta jurnaliştilor, întrebat, la Forumul de afaceri Franţa-Europa de Sud-Est, organizat la Bucureşti, cum comentează declaraţia preşedintelui legată de uzinele Dacia.

Ponta a asigurat că Guvernul lucrează la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi că are încredere în ce spune preşedintele Renault, nu în ce "mai aruncă, într-o chestie strict politică, Băsescu".

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar