Profesorii primesc în perioada imediată 150 euro din bani UE. Guvernul nu impune obligaţia de decont

Publicat: 24 Octombrie 2014

elev-profesorProfesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro, în cadrul programului "Dezvoltarea carierei didactice" finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, fără să fie nevoiţi însă să deconteze suma respectivă, ci doar să raporteze cum au folosit-o.


Guvernul a anunţat, zilele trecute, alocarea a circa 50 milioane, în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind "Dezvoltarea carierei didactice", urmând ca minimum 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi minimum 40.000 profesori din mediul universitar să primească suma de 150 euro. "Un proiect mai vechi care a fost întrerupt în 2010 se numea atunci «Suta de euro pentru cărţi», fiecare cadru didactic primea echivalentul în lei a 100 de euro pentru a-şi achiziţiona cărţi. Acest drept în perioada crizei a fost anulat, iar noi, acum, în urma discuţiei cu colegii din Guvern şi cu sindicatele, am găsit această nouă formulă", a afirmat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Banii vor fi plătiţi în câteva săptămâni către universităţi şi inspectorate şcolare, care la rândul lor vor vira banii către cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar. Ministrul a precizat că, spre deosebire de programul în care profesorii erau obligaţi să justifice suma de 100 euro cheltuită pentru cărţi, de data aceasta cadrele didactice nu vor mai deconta cei 150 de euro.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar