PROGNOZA METEO PENTRU LUNI ŞI MARŢI

Publicat: 10 Octombrie 2016

vreme-inorataLuni, vremea se va menţine rece ziua, când temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară şi noaptea şi temporar

va ploua, posibil moderat cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul nopţii. Temperatura minimă va fi de 9...10 grade.

Marţi, vremea va fi închisă şi rece. Cerul va fi mai mult noros, va ploua temporar în toate regiunile, iar în zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Îndeosebi în est şi sud-est, cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în centrul şi în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 7...8 grade în nordul Moldovei şi 18...19 grade în Dobrogea şi, izolat, în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar