PSD Argeș iese la rampă cu un comunicat privind realizările Guvernului Ponta pentru Argeș!

Publicat: 04 Martie 2014

images 400x300

Există informaţii cum că partidele din opoziţie vor încerca să profite de mitingul de la Mioveni, aşa încât Biroul de Presă al PSD Argeş a transmis astăzi un comunicat.
“Guvernul Ponta a manifestat încă de la început o preocupare concretă pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România, din judeţul Argeş şi de sprijinirea Uzinei Dacia. În acest sens, este de menţionat faptul că prima deplasare a premierului Victor Ponta la preluarea mandatului a fost în judeţul Argeş. În plus, a fost realizată reabilitarea unui important tronson din DN 73 Piteşti - Braşov, până la Mioveni, iar în bugetul pentru anul în curs sunt prevăzute, de asemenea, fonduri pentru reabilitarea drumului până la kilometrul 42. Sunt investiţii pe care PDL şi Guvernele Boc le-au ignorat sau le-au amânat la nesfârşit şi nejustificat, în ciuda apelurilor repetate ale celor de la Uzina Dacia şi ale autorităţilor locale şi judeţene.


De asemenea, în acest an se reface studiul de fezabilitate pentru autostrada Piteşti - Sibiu, un alt proiect uitat prin sertare de către Guvernele Boc. PDL anunţă acum că susţine construcţia autostrăzii, un proiect pe care, de fapt, l-a ignorat total în toţi anii în care a fost la guvernare, reprezentanţii acestui partid minţind cu neruşinare când vine vorba de autostrada Piteşti - Sibiu. Guvernul Ponta face deja paşi concreţi pentru construirea autostrăzii. În maximum 6 luni de la finalizarea studiului de fezabilitate va fi licitaţie pentru desemnarea firmei care va construi autostrada. În acest fel, Uzina Dacia şi ceilalţi agenţi economici din Argeş vor avea o legătură directă cu Europa Occidentală.
În ceea ce priveşte legislaţia muncii, varianta Boc a Codului Muncii dezavantajează în mod evident angajaţii. Pornind de la solicitări ale angajaţilor de la Uzina Dacia, cu ai căror lideri sindicali au avut loc şi întâlniri, parlamentarii de Argeş ai USL au iniţiat încă de anul trecut proiecte pentru modificarea legislaţiei muncii în raport cu cerinţele angajaţilor. Aceste iniţiative legislative îşi urmează cursul firesc în Parlament şi vor fi adoptate. Există, aşadar, o preocupare reală şi concretă a Guvernului Ponta pentru dezvoltarea infrastructurii judeţului şi pentru sprijinirea angajaţilor şi a mediului de afaceri, ceea ce Guvernele PDL nu au avut pe agendă niciodată. Guvernul Ponta este alături de argeşeni, de Dacia şi de angajaţii săi.”, se arată în comunicat.

Share
Joomla SEF URLs by Artio

Curs valutar